Gestul pasagerilor dintr-un avion le-a făcut pe stewardese să plângă

O turistă care a fost repatriată în Marea Britanie după ce a rămas blocată într-o țară străină după ce compania Thomas Cook a povestit o întâmplare emoționantă care a avut loc în avion.

„Noaptea trecută, repatrierea noastră s-a făcut cu un avion Thomas Cook, cu un echipaj ai companiei (n.r. Thomas Cook a avut și o companie aeriană care transporta turiștii), îmbrăcați în uniformele lor, deștepți și mândri.

Singura diferență a fost că acest echipaj nu a fost plătit! S-au oferit în mod voluntar să aducă oamenii acasă! Nu a fost un cărucior cu mâncare, însă au avut grijă ca pasagerii să aibă un ceai, o cafea, o băutură caldă.

După o conversație scurtă între pasageri, ne-am decis să facem o colectă pentru echipaj, iar toată lumea a fost foarte generoasă”, a scris Michelle Jubb.

Gestul pasagerilor i-a emoționat pe membrii echipajului, iar unii dintre ei au plâns.

După o istorie de 178 de ani, cea mai veche agenție de turism din lume, Thomas Cook, s-a închis în urmă cu două săptămâni. Compania avea nevoie de 200 de milioane de lire pentru a ieși din acest impas, însă negocierile au eșuat și s-a decis intrarea în faliment.

Potrivit The Guardian, la agenția de turism lucrau 9.000 de oameni care gestionau vacanțele a circa 600.000 de turiști. Directorul executiv al Thomas Cook a declarat că regretă profund falimentul și a prezentat scuze clienților și angajaților.

În vara anului 1841, Thomas Cook începe să intermedieze călătorii cu trenul. 540 de persoane au plătit pentru un bilet de tren care includea și mâncarea în timpul călătoriei de la Leicester Campbell Street până la Loughborough. După trei veri consecutive, compania de trenuri Midland Counties Railway decide să aibă o înțelegere permanentă cu el.

Thomas Cook începe să-și contureze un business în industria turismului. În 1846 duce un grup de 350 de persoane în Scoția, iar apoi duce la bun sfârșit un plan ambițios – 165.000 de persoane au călătorit prin firma sa la Great Exhibition, în Londra.

În următorii ani a ajuns cu turiști la Paris, apoi în Elveția sau Statele Unite. Agenția de turism Thomas Cook a ajuns în 2019 la 20 de milioane de clienți și 25.000 de agenții de turism în 17 țări. Din grup făcea parte și compania aeriană Thomas Cook Airlines.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole