Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?

Valea Cernei este un amalgam de pitoresc, asezari rurale, ape vanjoase si paduri verzi in care ochii salbaticiunilor se pot zari pe ici pe colo. Este unul dintre acele locuri ale Romaniei pe care ochii, musai, trebuie sa le vada in toata splendoarea, indiferent de anotimp. La fel e de frumos in defileul ce serpuieste aproape 40 de kilometri, urmand indeaproape Raul Cernei. O apa rece, de munte, ce isi aduna apele proaspete din izvoare de la peste 2000 de metri altitudine.

Daca v-ati propus sa vizitati Banatul, amintiti-va ca pe langa orasele frumoase, aici veti descoperi minunile din Valea Cernei. Una dintre aceste minuni este Parcul National Domogled-Valea Cernei, ce are sub aripa sa apa Cernei, Muntii Cernei, Muntii Godeanu, Muntii Mehedinti si Muntii Valcanului.

Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?
Catre Valea Cernei cea salbatica si impresionanta. Sursa foto: regional.ro

Valea Cernei, salbaticiunea intinsa pe raza a trei judete

Un loc protejat, unde natura isi urmeaza cursul si care leaga trei mari judete: Caras-Severin, Mehedinti si Gorj. 60.000 de hectare de natura nealterata, unde plante unice, pinul negru, cresc in voie. Este declarat cel mai mare parc national din Romania si aveti timp vara aceasta sa il (re)descoperiti.

Traseele din rezervatia Domogled rasplatesc privirea drumetului cu peisaje salbatice greu de uitat. Dar marea atentie la vipera cu corn, aici este casa acestui sarpe cu venin letal!

Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?
Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?Vipera cu corn, des intalnita pe Valea Cernei. Sursa foto: animalzoo.ro

Iata cateva optiuni ca sa ajungeti pe carari de munte sigure:

Baile Herculane – Platoul si Izvorul Coronini – Cracu lui Arendasu – Poiana cu PeriPoate fi parcurs in 2 ore si jumatate si are ca marcaj un punct rosu.

Baile Herculane (Cartierul Zavoi) – Platoul Coronini – Foisorul Verde – Izvorul Diana. Traseul numarul doi este usor, dureaza doar o ora si este marcat cu un punct albastru.

Baile Herculane (Biserica Catolica) – Vf. Ciorici – Vf. Elisabeta – Poiana cu Peri – Vf. Ciorici – Pestera cu Aburi – Pestera lui Adam – Pestera Hotilor – Pestera de la Despicatura. Tot usor este si acest traseu, doar ca dureaza 5 ore si jumatate. Ca punct de reper, marcajul este un triunghi albastru.

Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?
Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?stancile abrupte, prilej tocmai bun pentru alpinisti. Sursa foto: romanianresort.ro

Daca nu ati mai fost pe munte si nu stiti sa va orientati puteti apela la un ghid turistic care va va duce pe poteci sigure si va va arata cele mai frumoase locuri.

10 locuri romantice din Romania. Unde poti petrece romaneste de Dragobete
10 locuri romantice din Romania. Unde poti petrece romaneste de Dragobete: Tragu Jiu. Sursa foto: Wikipedia.org

Locurile speciale intalnite pe Valea Cernei

O oprire in Targu Jiu este necesara, fie pentru o pauza de cafea, admirarea operelor lui Brancusi sau fie si pentru a stii cum arata un oras din Gorj. Statiunea Baile Herculane, un simbol al apelor minerale si al bailor romane, azi lasata in paragina, merita vazuta chiar si in stadiul acesta. Din artera principala, ce leaga vestul tarii de Bucuresti-drumul national 6(E70), mai aveti de parcurs 5 kilometri si ati intrat in statiunea preferata odinioara de capetele regale. turism in romania

In apropiere de Herculane mai aveti de stationat langa Lacul Prisaca. Zona este tot ce aveti nevoie dupa mediul urban, un loc in care puteti face un mic picnic sau asculta in liniste -linistea. Grota Haiducilor, tot aici o veti gasi si nu plecati pana nu explorati o parte din cei 143 de metri ai sai.

Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?
Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?Lacul Prisaca. Sursa foto: pressalert.ro

Un loc de legenda cu haiduci

Daca ati obosit de atata mers, opriti in satul uitat de lume, Cerna Sat, unde nu exista magazin, doar un birt, iar postasul vine doar o data pe luna. Pana in comuna Pades, de care apartine, sa tot fie 50 de kilometri, dar locul in care nici semnalul de la telefon nu prea merge este loc de tihna si regasire. Iar localnicii vor povesti bucurosi de legenda lui Iovan Iorgovan, haiducul care s-a luptat cu balaurul cu sapte capete. cele mai frumoase locuri din romania

In judetul Mehedinti, aveti de bifat, vazut si fotografiat Podul lui Dumnezeu. Minunea naturala din comuna Ponoarele este unul dintre obiectivele turistice ale judetului. Localnicii tare se mandresc cu al al treilea pod natural din piatra din lume pe care masinile se incumeta sa treaca. Soferii care tranziteaza zona cunosc bine drumul judetean 670, ce leaga Baia de Arama de Drobeta-Turnu Severin.

Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?
Romania; verdele crud de acasa. Sursa foto: info-tim.com
Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?
Turist pe Valea Cernei. Ce intalnim in defileul de 40 de kilometri?Sursa foto: onetakewonderstravel.blogspot.ro

Valea Cernei este aleasa si de cei pasionati de rafting, plimbarea in barca pe apele involburate si obstacole la tot pasul in cautarea aventurii supreme. Nici peretii abrupti nu raman neexplorati, alpinistii se declara multumiti ca pot ajunge in asemenea zone.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole