5 locuri superbe din Bucovina pe care sa le vizitezi in vacanta de 1 Mai

Primăvara a început cu o veste foarte bună. Pe lângă ziua de marți, când pică anul acesta 1 mai, vom avea liberă și ziua de luni, pe 30 aprilie, așa că ne vom bucura de o mini-vacanță de patru zile. E momentul să îți plănuiești cât mai curând o ieșire din oraș, pentru că ofertele bune se dau ca pâinea caldă și ar fi păcat să nu profiți de ele.

Ne-am gândit că ți-ar prinde foarte bine o sugestie de petrecere a timpului liber într-o zonă deloc aglomerată în această perioadă a anului, dar mai mult decât încântătoare, cu o mulțime de locuri pe care le poți vizita – Bucovina. Frumoasa regiune de la nord-estul țării așteaptă să o descoperi, având pregătite pentru tine și cei dragi ție peisaje rurale rupte parcă dintr-o carte veche, dar bine păstrată, cu o istorie care vorbește din fiecare clădire pe care o întâlnești și oameni calzi, care se pricep de minune la primirea oaspeților.

Dacă încă mai cauți o idee de vacanță inedită pentru 1 mai, am pregătit pentru tine cinci locuri care așteaptă, cuminți, să le vizitezi în minunata Bucovină.

Mănăstirea Voroneț

Supranumită și Capela Sixtină a Estului, Mănăstirea Voroneț este celebră în toată lumea pentru nuanța sa inconfundabilă și unică de  albastru. La doar 4 kilometri de orașul Gura Humorului și la 36 de reședința de județ, Suceava, Voronețul este un loc ideal pentru reculegere și meditație. Mănăstirea datează din anul 1488, a fost ridicată de Ștefan cel Mare și este inclusă în patromoniul UNESCO.

Muzeul Oului din Vama

5 locuri superbe din Bucovina pe care sa le vizitezi in vacanta de 1 Mai
5 locuri superbe din Bucovina pe care sa le vizitezi in vacanta de 1 Mai: Muzeul Oului. Sursa foto: sursa foto: https://pixabay.com/en/bucovina-easter-eggs-romania-202193/

Localitatea Vama ascunde unul dintre cele mai frumoase muzee din țară, cu adevărat interesante, dacă vrei să afli mai multe despre tradiții românești. Poți admira peste șapte mii de modele de ouă încondeiate din toată lumea în cele trei camere ale muzeului, așezate cu grijă în 45 de vitrine. Vei fi surprins să regăsești printre exponate și ouă de emu, nandu, tinamu, broască țestoasă, crocodil, flamingo, dar și ouă foarte mici, cum sunt cele de gecko, potârniche, vrabie, porumbei, rândunică, prepeliță, sau ouă mai obișnuite, precum  cele de rață, gâscă, curcă sau struț.

Bucovina: Cetatea de Scaun a Sucevei

Îndepărtându-ne puțin de zona de nord a Bucovinei, ajungem la reședința de județ, unde tronează maiestuoasă cetatea medievală a Sucevei. Ridicată de către Petru I Mușat cu scopul de a fi reședință voievodală, aceasta a suferit ulterior modificări în timpul lui Ștefan cel Mare, cel care l-a succedat la tron. Domnitorul și-a dorit să întărească construcția astfel încât aceasta sa fie mai rezistentă în fața atacurilor turcilor, tătarilor sau altor inamici ai Moldovei. Ștefan cel Marea fortificat castelul cu un zid de jur împrejurul fortului mușatin, dându-i aspectul pe care îl are și astăzi. De pe platoul cetății vei putea admira întreaga vale a Sucevei.

Mănăstirea Putna

5 locuri superbe din Bucovina pe care sa le vizitezi in vacanta de 1 Mai
5 locuri superbe din Bucovina pe care sa le vizitezi in vacanta de 1 Mai: Manastirea Putna. Sursa foto: sursa foto: https://pixabay.com/en/sihastria-monastery-putnei-bucovina-213765/

Tot Ștefan cel Mare a construit și această mănăstire care a ajuns un adevărat simbol al zonei. Mănăstirea Putna este și locul unde domnitorul își doarme somnul de veci. Opera a suferit modificări majore în perioada anilor 1653-1662, dar cu toate acestea au fost păstrate liniile arhitectonice inițiale, specifice stilului moldovenesc de la 1466.

Salina Cacica

Tot aproape de orașul Gura Humorului vei putea vizita un obiectiv turistic și un loc de recreere mai puțin cunoscut, dar impresionant ca dimensiune și istorie. Salina Cacica ascunde o capelă romano-catolică și una ortodoxă, dar și o imagine cu Adam și Eva, sculptată în sare. Te vei putea bucura de o plimbare îndelungată în interiorul salinei, la o temperatură mult mai mică decât cea de afară, și vei putea admira un lac cu apă sărată, o sală de sport, Muzeul Minei și o imensă sală a ecoului, unde sunetele au opt reveniri.

O excursie în frumoasa Bucovină trebuie să mai includă neapărat și o degustare a bucatelor tradiționale locale, cum sunt scrijelele, adică o porție generoasă de cartofi copți pe plită, cu brânză sărată de oi, ceapă și slănină, sau gustoșii tocini, un fel de mâncare pe bază de cartofi rași, amestecați cu ou și făină, și prăjiți în ulei.

Dacă sugestiile noastre ți-au lăsat gura apă, și te-au convins să pleci în vacanța de 1 mai în Bucovina, e bine să știi că îți poți permite toate aceste vizite cu un buget mediu. Dacă, însă, partea financiară nu este punctul tău forte în această perioadă, poți găsi un ajutor de nădejde într-un credit online. Trebuie doar să accesezi linkul următor: https://creditprime.ro/credit-si-imprumut-pana-la-salariu/.

Vacanță frumoasă!

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole