Autoritățile anunță că românii care aveau achiziționate vacanțe în zonele afectate de coronavirus își pot recupera integral banii, dar fără a primi și despăgubiri. Însă este vorba doar de vacanțele cumpărate în zone puternic afectate de coronavirus, precum nordul Italiei, Wuhan, Beijing, Shanghai sau Shenzhen.
„În toate cazurile în care există contracte care reglementează raporturile dintre agenții de turism și călători, acestea trebuiesc respectate și numai în cazul celor care urmau să se deplaseze în zonele grav afectate din China, respectiv provincia Wuhan, dar și în alte orașe precum Beijing, Shanghai și Shenzhen, cât și în Nordul Italiei, să se poarte discuții cu operatorii economici din turism pentru a găsi cele mai bune soluții pentru consumatori.
Din punct de vedere legal, persoanele care și-au cumpărat vacanțe și doresc să le anuleze, în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, au posibilitatea să își recupereze integral sumele plătite către operatorii de turism, însă nu pot beneficia de despăgubiri suplimentare”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului Economiei, Mediului de Afaceri și Turismului.
De asemenea, cei care au vacanțe cumpărate în zonele afectate din China sau Nordul Italiei și doresc să le anuleze și să își recupereze banii, pot invoca operatorului de turism circumstanțele inevitabile și extraordinare, potrivit aceluiași mesaj transmis de Minister.
„Conform art. 13, alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2018 privind comercializarea pachetelor de servicii de călătorie: Prin excepție de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație.
Prin circumstanțe inevitabile și extraordinare înțelegem, conform art. 3, alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2018 o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi prevăzute și evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”, mai transmite Ministerul Economiei, Mediului de Afaceri și Turismului.
FOTO: ShenXin/Pixabay.com