Zilele acestea, chiar dacă a venit în mod oficial și primăvara, în Peștera Bolii, la câțiva kilometri de Petroșani, încă există un regat de gheață în miniatură. Mai exact, izvorul de la intrarea în Peștera Bolii a înghețat și a transormat galeria într-un patinoar de la un capăt la celălalt.
Ultima dată când s-a mai întâmplat acest fenomen a fost în urmă cu 11 ani. Peștera Bolii este situată în partea de nord a orașului Petroșani, la 6 kilometri, pe drumul ce leagă Valea Jiului de Țara Hațegului, în locul în care se întâlnesc Munții Retezatului cu cei ai Sebeșului.
Numele peșterii vine, cel mai probabil, de la familia Bolia, care a avut în secolul al XV-lea numeroase pământuri și păduri în zonă.
În anii `60, peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu, însă au fost distruse. A fost apoi abandonată și reamenajată după ce o echipă de speologi de la Asociația Petro-Aqua a studiat-o.
În cea mai mare sală a peșterii s-au ținut concerte. Această sală a fost denumită sala de concert și dans, datorită acusticii deosebite.
S-au descoperit numeroase vestigii
În urmă cu mii de ani, subteranul din calcar a fost străpuns de două pârâuri și în linie dreaptă a format o galerie de aproape 500 de metri. Însă șerpuită are de aproape trei ori mai mult. Peștera Bolii este printre puținele din țară care poate fi străbătută de la un capăt la celălalt.
Cercetătorii au descoperit că peștera ar fi fost un loc primitor în paleolitic. Începând cu 1860, odată cu începuturile mineritului în Valea Jiului, au descoperit în zona Peșterii Bolii: mărgele colorate de lut, obiecte din os, vase de lut sau coarne de cerb, securi și alte unelte din piatră, materiale ceramice din neolitic și piese de podoabe din metale prețioase.
Din păcate, în timpul Primului Război Mondial, înainte ca Transilvania să devină parte a României Mari, toate aceste obiecte au luat drumul Budapestei.
De asemenea, în zona peșterii au fost descoperite și monede din vremea lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Lisimah sau Traian și Marcus Aurelius. Se pare că peștera era un loc ideal de adăpostirea a valorilor pentru negustorii care traversau Dacia romană dinspre Asia Mică și Grecia.
Mai aproape de vremurile noastre, în timpul Primului Război Mondial, Peștera Bolii a fost folosită de trupele germane pentru a-și depozita muniție.
FOTO:
/Wikimedia Commons