Primăria orașului Mangalia, care are în administrare și stațiunile din sudul litoralului, a anunțat proiecte de modernizare pentru Neptun și Saturn, cu fonduri europene. Pentru Neptun s-a depus un proiect în valoare de 3 milioane de euro. Se dorește reabilitarea a patru străzi rămase în subordinea municipalității, montarea de camere video, piste de biciclete sau stații moderne.
Conform memoriului tehnic, modernizarea staţiunii Saturn presupune reabilitarea străzilor Greenport, Henry Ignatie, Corneliu Coposu, Lavrion prin asfaltarea drumurilor, refacerea trotuarelor şi amplasarea de mobilier urban, amenajarea de parcări, piste de biciclete, alveole cu plante şi copaci unde este posibil.
De asemenea, se va crea un sens giratoriu, se vor amenaja spaţiile verzi, se vor moderniza staţiile de transport public, se va reconfigura reţeaua de iluminat stradal şi se va monta un sistem de supravegherea video a străzilor propuse pentru reabilitare. Primăria Mangalia dorește și modernizarea falezei Mangalia-Saturn.
Stațiunea Saturn are două plaje importante: Adra, care se află în partea nordică, și Diana, aflată în apropierea orașului Mangalia. Stațiunea a intrat în circuitul turistic în vara anului 1971, an în care intră în funcțiune hotelurile „Cerna”, „Cleopatra”, „Semiramis”, „Narcis”, „Cupidon”, „Atena”, „Tosca”, pentru ca în 1971 să fie date în folosință cele trei hoteluri înalte din nordul stațiunii – „Sirena”, „Balada”, „Hora”.
Stațiunea Neptun este considerată o grădină a litoralului. Se află în pădurea Comorova, între „Olimp” și „Jupiter”. Plaja stațiunii „Neptun” este în parte comună cu plaja stațiunii Jupiter și este cordonul dintre fosta mlaștină Comorova și mare, având o lungime de 2 km și o lățime ce variază între 50 și 100 m.
Primele lucrări la stațiunea Neptun încep în 1965, iar în iunie 1967 sunt inaugurate primele blocuri – Midia, Tomis, Histria, Callatis, Traian, Neptun, ridicate pe malul fostei mlaștini. Astăzi stațiunea este un adevărat oraș, având și blocuri de locuit.
FOTO: Primăria Mangalia