Muntii din tara noastra ofera privelisti spectaculoase pentru aceia dintre noi care se incumeta sa ii strabata si sa exploreze piscurile inalte. Una dintre atractiile, mai putin cunoscute, dar ce ofera o priveliste ce iti taie rasuflarea, se afla in Muntii Bihorului. Este vorba despre Groapa Ruginoasa, o rapa cu diametrul de peste 600 de metri si 100 de metri inaltime. Aflati, in cele ce urmeaza, cum a luat nastere aceasta ”rana a pamantului”din Apuseni.
Cum s-a format Groapa Ruginoasa
Specialistii spun ca ca aceasta ravena uriasa s-a format in urma eroziunii depozitelor de cuartite, gresii si argile rosii. Aceasta ”rana a pamantului”din Apuseni inca continua sa se extinda. Vegetatia se afla doar la baza acestei ravene, pentru ca in adancimea ei se gaseste un pamant sterp. Odata cu rapa s-au format versanti, iar intre ei au fost create vai ce par desprinse dintr-un canion.
Atunci cand ploua, apa se scurge in interior, iar groapa incepe sa ”lucreze”, formand noi si noi forme. Sedimentele sunt duse de apa pana in Valea Galbena, nume provenit de la culoarea sedimentelor aduse. Conform geologilor, straturile colorate, intrepatrunse, arata ca ravena s-a format in urma cu 200 de milioane de ani si ca este o un desert.
Groapa Ruginoasa a fost declarata arie protejata – rezervatie naturala de tip geologic.
Unde se afla si cum ajungem la Groapa Ruginoasa?
Groapa se afla in partea sud-estica a judetului Bihor si face parte din Parcul Natural Apuseni. Rapa se afla in Muntii Bihor, la izvoarele Vaii Seci.
Pe drumul national 75 se poate face accesul cu masina catre groapa din Muntii Bihor, traseul fiind refacut in anul 2014. La aproximativ 28 de kilometri de satul Lunca veti ajunge la Saua Vartop, unde veti intalni un panou informativ, care anunta inceputul de drum catre groapa. Lasati masina aici, puteti ajunge doar pe jos, prin padure, pana la ravena uriasa.
Traseul turistic este marcat de o banda galbena si dureaza aproximativ 50 de minute.
Ce mai puteti vedea in zona, in Muntii Apuseni? Sunt cateva obiective turistice in apropiere care merita si ele vazute: Pietrele Negre, Varful Tapul, Pestera Portile Bihorului, Partiile de la Vartop, Varful Piatra Graitoare si Cascada Varciorog.
Daca v-am facut curiosi puteti ajunge la aceasta rapa, urmand urmatoarele trasee, conform arieseni.pro:
- Arieseni – sat de vacanta Vartop – Groapa Ruginoasa – Varful Tapul – retur
- Arieseni – Groapa Ruginoasa – Telescaun Piatra Graitoare – Varful Piatra Graitoare – Cascada Varciorog – Arieseni
- Arieseni – Groapa Ruginoasa – Canton Luncsoara – Cheile Galbenei – Cobles – Arieseni
- Arieseni – Groapa – Canton Luncsoara – Cheile Galbenei – Avenul Bortig – Cetatile Ponorului – Cobles – Arieseni