S-a dovedit stiintific ca vacantele ne mentin starea de fericire si, totodata, ne mentin starea de sanatate. Calatoriile ne determina sa iesim din rutina noastra zilnica si sa ne adaptam la un nou program, sa facem ceea ce ne place si sa ne relaxam, departe de griji cotidiene. Dar cum ramane cu miscarea si sportul? Nu trebuie sa uitam ca programul de vacanta nu trebuie sa fie nici unul alert, dar nici unul de leneveala complet. Daca si acasa aveti obiceiuri sanatoase suntem convinsi ca nici in vacanta nu renuntati la ele. Am identificat, am notat si iata cateva idei de cum va puteti mentine in forma chiar si cand calatoriti, fie ca sunteti in Maroc, Amsterdam sau Bali.
Jogging
Alergarea usoara in soarele diminetii sau, de ce nu, la asfintit, ne mentine in forma. Nici nu aveti nevoie de echipament elaborat, iar 30 de minute de miscare ar fi suficiente. Fie ca v-ati cazat in mijlocul orasului, un parc trebuie sa fie prin zona. Daca ati ales o destinatie exotica, puteti experimenta alergatul in nisip, muschii vor fi mult mai solicitati. Daca sunteti o persoana comoda, alegeti intotdeauna un hotel ce are sala de sport. Intrebati la receptie care sunt cursurile disponibile si dati jos pijamaua!
Sanatatea in vacante: Odihna
Suntem de acord cu vacantele active, dar un program prea incarcat epuizeaza, si nu este efectul dorit. Dupa o vacanta de o saptamana de exemplu ne dorim sa ajungem acasa odihniti, plini de energie, motivati pentru o noua sesiune de munca. Tocmai de aceea somnul este foarte important si in vacante. Amanati alarma de dimineata si permiteti-i organismului sa se trezeasca atunci cand simte nevoia. Leneviti si luati micul dejun tarziu, in camera, cititi sau stati la soare ori faceti un masaj.
Explorati locurile noi pe bicicleta
Majoritatea oraselor mari au si centre de inchiriat biciclete si cum este anotimpul city-break-urilor alegeti Europa. Preturile sunt mai mult decat rezonabile, preturile chiar si mai mici de 100 de euro pentru cazare si mic dejun, unele oferte avand si biletul de avion inclus. Parisul, Amsterdamul, Copenhaga, Viena au piste bune pentru biciclisti, asa ca aveti de facut doar un singur pas pentru o aventura de cateva ore. Inchiriati bicicleta si explorati orasul dintr-o alta perspectiva, puteti ajunge in locuri nebanuite si mai faceti si miscare.
Tururile ghidate pe jos sunt alternativa, luati-va doar pantofii cei mai comozi si fiti pregatiti sa va plimbati pe strazile pietonale, sa admirati si sa fotografiati.
Sanatatea in vacante: Inot
Vara nu ne mai dam iesiti din valurile marii sau oceanului, insa iarna este putin mai dificil. Pentru aceia dintre dumneavoastra care nu se pot simti bine in vacanta fara o apa langa ei va puteti indrepta atentia catre destinatiile cu ape termale. Baile Szechenyi din Ungaria, Pamukkale, Baile Saturnia din Italia, baile maure din Sevilla sau Islanda. Daca apa fierbinte nu va incanta deloc, atunci asigurati-va ca unitatea de cazare aleasa are piscina acoperita.
Aerobic, yoga, pilates
,,Mens sana in corpore sano”, dupa acest principiu de viata ar trebui sa ne ghidam tot timpul, fie ca suntem acasa sau in vacanta. Aerobicul, yoga, pilates sau alta forma de miscare sunt esentiale pentru o viata de lunga durata. Beneficiile sunt multiple, flexibilitate, o stare de relaxare, musculatura intarita, slabire, tonifiere. Invatati cateva miscari simple pe care sa le puteti face oriunde, in parc, in camera de hotel, pe plaja, iar cu un asa decor relaxarea va fi pe masura. Aveti nevoie doar de o saltea, doua gantere cu greutate redusa, un tricou, pantaloni flexibili si o sticla cu apa.
Sanatatea in vacante: Dansati!
Sunteti in vacanta, profitati de fiecare minut pentru a va bucura, a rade cu gura pana la urechi si pentru a va distra! Daca sunteti in Grecia, luati la rand tavernele in cautarea celor mai energizante petreceri. Serile elene, cu spart de farfurii si dans pana la ziua, nu trebuie ratate. Daca sunteti la Londra sau in alt oras european, cautati cele mai bune cluburi, luati prietenii cu voi si dansati pana dimineata. Kilogramele in plus se vor topi, starea de euforie va fi la maxim, stresul va disparea cat ati clipi si va creste rezistenta la efort. Si toate acestea doar simtindu-va bine!
Nu sariti peste cele 3 mese principale!
In vacante tindem sa sarim peste cele trei mese principale, iar acesta este un obicei nu foarte sanatos. Micul dejun ar trebui sa fie cea mai importanta masa a zilei pentru a ne furniza energia necesara intregii zile. Daca nu va alimentati corect, nu beti apa, problemele cu stomacul nu vor intarzia sa apara, iar vacanta poate fi una ruinata. Adaugati un consum de legume si fructe si faceti miscare. Astfel, zilele de stat la soare sau pe partie vor fi fericite!