Obiective turistice in zona Bran-Moeciu. 7 locuri care merita descoperite

Zona Bran-Moeciu este una dintre destinatiile perfecte pentru o vacanta la munte, indiferent de anotimp. Pe o raza de doar 20-30 de kilometri gasim obiective turistice, sate pitoresti, crestele semete ale Pietrei Craiului si numeroase spatii de cazare pline cu verdeata, amplasate la poalele muntilor.

Va invitam, astazi, pe drumul istoric Bran-Moeciu, ca sa descoperiti 7 locuri magnifice, pe care trebuie sa le vedeti cu proprii ochi.

Castelul Bran

La doar 30 de kilometri distanta de Brasov sta impunator si semet, intre Muntii Piatra Craiului si Bucegi, Castelul Bran. Cetatea medievala din Transilvania a fost ridicata in culoarul Rucar-Bran, o importanta trecatoare pentru locuitori si comercianti, atat in trecut cat si in prezent. In anii ’20, autoritatile din Brasov donau castelul Reginei Maria, in semn de apreciere, pentru contributia sa la infaptuirea Marii Uniri din 1918.

Castelul Bran. Sursa foto: 24pharte.ro/traveleurope.ro
Castelul Bran. Sursa foto: 24pharte.ro/traveleurope.ro

Ulterior, castelul a fost mostenit de fiica preferata a reginei, Principesa Ileana. Din ’48 intra in proprietatea statului fiind amenajat ca muzeu, iar din anul 2009, Castelul Bran intra in posesia Arhiducelui Dominic de Habsburg, unul dintre cei trei mostenitori ai principesei. Colectiile expuse inainte de statul roman au fost mutate la Vama Medievala, iar Castelul Bran a fost remobilat de familia de Habsburg.

Curte interioara, Castel Bran. Sursa foto: DJ Balbas/flickr.com
Curte interioara, Castel Bran. Sursa foto: DJ Balbas/flickr.com

In Castelul Bran, care functioneaza in prezent ca muzeu, puteti vedea expuse piese de mobilier, ceramica, costumul popular al Reginei Maria, cartea de oaspeti a reginei si a Principesei Ileana, arme, armuri si o coroana regala. De asemenea, domeniul Bran cuprinde Parcul Regal cu doua lacuri, Casa de ceai, Casa Principesa Ileana si Casa administratorului. Casa de ceai, unde familia regala servea aceasta licoare, a fost renovata si transformata in cafenea, care se va deschide in primavara anului viitor.

Casa de ceai, Castelul Bran. Sursa foto: brasovultau.ro
Casa de ceai, Castelul Bran. Sursa foto: brasovultau.ro

In plimbarile prin tara nu ratati sa vedeti unul dintre cele mai frumoase castele din Europa, conform publicatiei spaniole El Pais. Spaniolii au clasat Castelul Bran pe locul al treilea, dupa castelele din Bavaria si Valea Loirei.

Satul Moeciu de Sus

Moeciu de Sus din judetul Brasov este adesea destinatia favorita, datorita frumusetii locului si ospitalitatii localnicilor. Linistea satului de munte, aerul curat, branza de burduf, pastrama de oaie atrag ca un magnet turistii an de an. Satul amplasat la o altitudine de 1000 de metri va va incanta cu peisajele asupra a doua nestemate din Carpati, Muntii Piatra Craiului si Muntii Bucegi.

Moeciu de Sus. Sursa foto: locuridinromania.ro
Moeciu de Sus. Sursa foto: locuridinromania.ro

Pestera liliecilor

Pestera liliecilor se afla in satul Pestera din judetul Brasov si este protejata prin lege. Aici isi au habitatul numeroase specii de lilieci, neintalnite in vreun alt loc din tara. Chiar daca nu a fost amenajata spre a fi deschisa turistilor, localnicii cunosc foarte bine pestera si ii indruma si pe curiosi catre atractia locului. Situata la o altitudine de 950 de metri, pestera, ce apartine de comuna Moeciu, a fost locul de cercetare pentru studentii de la Institutul de Speologie Bucuresti.

Pestera Liliecilor, Comuna Moeciu. Susra foto: locuridinromania.ro
Pestera Liliecilor, Comuna Moeciu. Susra foto: locuridinromania.ro

Cheile Gradistei

Cheile Gradistei din regiunea Bran-Moeciu impresioneaza prin peisajele minunate, asta datorita altitudinii. Spectacolul grandios al naturii ce va dezvaluie Craii Carpatilor si legendarii Bucegi este reintregit de cascada de apa ce curge pe travertin, numita ,,La Chisatoare”. Zona turistica este in ascensiune de la an la an, aici fiind amenajat si un adevarat resort care ii poarta numele. Pentru detalii legate de cazare puteti accesa site-ul oficial aici.

Cheile Gradistei. Sursa foto: romaniaturistica.ro
Cheile Gradistei. Sursa foto: romaniaturistica.ro
Resort Cheile Gradistei. Sursa foto: cheilegradistei.ro
Resort Cheile Gradistei. Sursa foto: cheilegradistei.ro
La Chisatoare. Sursa foto: descopera.ro
La Chisatoare. Sursa foto: descopera.ro

Cetatea Rasnov

In judetul Brasov se afla o alta cetate cunoscuta si vizitata de foarte multi turisti, Cetatea Rasnov. Amplasata intr-un cadru absolut spectaculos, in varful unui deal calcaros, cetatea este una dintre cele mai bine pastrate ansambluri fortificate din Romania.

Cetatea Rasnov. Sursa foto: rador.ro
Cetatea Rasnov. Sursa foto: rador.ro

Cetatea Rasnovului a avut o pozitie strategica in secolele trecute. Singura cale de a ajunge in cetate este prin est, este construita langa vechiul drum comercial, ce lega Brasovul de Tara Romneasca, si permitea locuitorilor sai sa controleze accesul in Transilvania. Aceasta cetate a fost prima din aceasta zona si un nod militar important, pana la mutarea vamii si construirea Castelului Bran.

Cheile Dambovicioarei si Pestera Dambovicioarei

Cursul raului Dambovicioara, cel mai important afluent al Dambovitei, isi face loc prin culoarul Rucar-Bran. Odata cu el si raurile care coboara din Fagaras, Piatra Craiului si Leaota au format vai inguste si adanci in pamantul calcaros. Cheile Dambovicioarei se intind pe o distanta de 2 kilometri, intre depresiunile Dambovicioara si Podul Dambovitei.

Cheile Dambovicioarei. Sursa foto: romaniaoriginal.info
Cheile Dambovicioarei. Sursa foto: romaniaoriginal.info
Cheile Dambovicioarei. Sursa foto: blog.hotelguru.ro
Cheile Dambovicioarei. Sursa foto: blog.hotelguru.ro

Datorita acestui relief modelat, in aceasta zona veti intalni numeroase pesteri, cea mai importanta fiind Pestera Dambovicioarei. Are o lungime de 250 de metri si poate fi strabatuta foarte usor, datorita plafonului sau inalt. Galeriile ramificate, aerul care circula in pestera si curentul electric ofera, de asemena, conditii prielnice turistilor care se aventureaza in interior.

Pestera Dambovicioara. Sursa foto: romaniajournal.ro
Pestera Dambovicioara. Sursa foto: romaniajournal.ro

Muntii Piatra Craiului

Turul prin zona Bran-Moeciu se incheie in Muntii Piatra Craiului. Crestele zvelte si inalte ale  Craii Carpatilor se intind pe latura de vest si nord-vest a culoarului Rucar-Bran. Muntii Piatra Craiului sunt recunoscuti pentru dificultatea traseelor, dar asta nu ii impiedica pe alpinisti sa isi depaseasca limitele in cel mai frumos masiv din tara noastra. Cel mai inalt punct al Muntilor Piatra Craiului este varful La Om, cunoscut ca Piscul Baciului, cu o altitudine de 2.238 de metri.

Creasta sudica a Pietrei Craiului. Sursa foto: muntii-nostri.ro
Creasta sudica a Pietrei Craiului. Sursa foto: muntii-nostri.ro

In Crai cresc, in aerul rece de munte, delicatele garofite ale Pietrei Craiului, floarea de colt si ghintura galbena, ce sunt protejate prin lege.

Poiana Grind, Masivul Piatra Craiului. Sursa foto: panoramio.com

Piatra Craiului. Sursa foto: monitorulcj.ro
Piatra Craiului. Sursa foto: monitorulcj.ro

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole