Autoritățile locale din Roma vor să ia măsuri drastrice pentru a proteja unul dintre cele mai atractive monumente din lume. Este vorba despre celebra Fontana di Trevi. Principala interdicție este cea a aruncării monedelor în fântână.
Consiliul Local din Roma vrea să instaleze o barieră în jurul acestui monument, potrivit CNN. S-a recurs la această soluție după ce au fost mai multe cazuri în care unii turiști au avut un comportament care ar fi putut afecta celebra fântână.
De exemplu, luna trecută, trei australieni beți au fost prinși în timp ce își vărsau băuturile în Fontana di Trevi. Anul acesta, un american a intrat în fântână ca să facă o baie, iar o italiancă a fost prinsă în timp ce încerca să scrijelească pe fântână cu o cheie.
Consilierii ar mai putea vota și amplasarea de puncte de control ale poliției lângă Fontana di Trevi și Coloseum.
Potrivit autorităților locale, în Fontana di Trevi se strâng în fiecare an din adunarea monedelor aruncate peste 1,5 milioane de euro. Legenda spune că dacă arunci cu mâna dreaptă, pe spate, o monedă, în Fontana di Trevi, din Roma te vei întoarce în oraș.
Fântâna este punctul terminus al unui apeduct construit în anul 19 î.Hr care poartă numele de Aqua Virgo. Apeductul duce apa de la izvoarele Salone, care se află la aproximativ 20 de kilometri de Roma. Acesta aprovizionează fântânile din centrul istoric al Romei cu apă.
Construcția fântânei a început în 1732, la ordinul Papei Clement al XII-lea. De proiect a fost desemnat să se ocupe Nicola Salvi. A mai existat un proiect de construcție, însă fusese abandonat.
În mijlocul Fontana di Trevi se află zeul mării, Neptun. Acesta este într-un car de luptă, care are forma unei scoici, tras de doi cai de mare. Unul dintre ei este calm și supus, iar celălalt nărăvaș și simbolizează marea în starea liniștită și furtunoasă.
În dreapta lui Neptun este o statuie care reprezintă sănătatea, iar în stânga este o reprezentare care simbolizează abundența. Deasupra sunt basoreliefuri, fiind și o reprezentare a Agripei, tânăra după care a fost denumit apeductul.