Turul Europei, in farfurie

Te-ai gandit vreodata sa faci turul Europei virtual, doar gustand din preparatele delicioase specifice zonelor pe care le alegi sa le „vizitezi”? Sapte zile, sapte tari, sapte meniuri de cina absolut incantatoare, pe care sa le savurezi in compania prietenilor sau a familiei.

Daca ti-am facut pofta de aventura prin farfurie, iata sugestiile noastre de meniu pentru urmatoarea saptamana.

Luni – Germania

Turul Europei
sursa foto: fluentu.com

Pentru ca e vorba de prima zi a saptamanii si avem nevoie de multa energie, incepem excursia noastra imaginara din centrul Europei, pentru ca nemtii stiu cel mai bine ce inseamna hrana bazata pe proteina din carne si carbohidrati din cartofi, dar si cum sa stingi totul cu o bere rece. Iti propunem sa incerci o salata bavareza (mere, cascaval, maioneza, salata verde, sare si piper), ori poate Cartofi Harz (piure de cartofi cu lebar, ceapa, sare si boia la cuptor). Daca nu ti-au suras aceste propuneri, poate te opresti asupra unui Angemacht de pui, adica o supa de pui cu rantas din faina si unt, la care se adauga ceapa, felii de lamaie, sare si piper, sau a unei salate germane cu carne, din mazare cu limba de vaca, masline si castraveti, la care se adauga maioneza, sare, piper si ulei de masline.
La desert poti servi un strudel cu mere crocant sau poti bea o bere de origine germana.

Marti – Franta

Turul Europei
sursa foto: buzzfeed.com

Cand spunem Franta in bucatarie, ne ducem cu gandul direct catre branzeturile si dulciurile lor irezistibile. Multi nu cunosc, insa, si mancarurile frantuzesti pe care francezii le adora. Poti comanda mancare la tine acasa sau poti cauta retete populare, cum ar fi Cassoulet toulousain, pe baza de fasole, carnati, carne de rata sau gasca sau carne de porc, Confit de canard, un preparat din pulpa de rata conservata in propria-i grasime, Couscous (cuscus), adica granule de faina care devin pufoase, atunci cand le gatesti, sau Saucisse seche, un fel de carnat uscat si sarat. La deserturi, imaginatia ta poate zburda libera, iti amintim doar de Fondue au chocolat, Moelleux au chocolat, Pain au chocolat sau Tarte aux pommes.

Miercuri – Spania

sursa foto: blueapron.com

Bucataria iberica este atat de diversa, incat bucatarii din acea zona se lauda ca, daca ajungi pe meleagurile lor, poti servi in fiecare zi a anului un alt fel de mancare, fara ca acesta sa se repete. Noi ti le recomandam pe cele mai cunoscute, care sunt indicate sa fie consumate in mijlocul saptamanii, pentru o sursa de energie suplimentara. Poate cel mai celebru fel de mancare spaniol este Paella, o mancare pe care o poti prepara cu fructe de mare, carne de pui sau iepure, orez, sofran si boabe de fasole. La fel de cunoscut este si Gaspacio, o supa de rosii cu ulei de masline, ardei rosii si catraveti, sau Tortilla espanola, care este, practic, o omleta din oua, cartofi si ceapa, foarte satioasa si gustoasa.

Joi – Italia

sursa foto: epicurious.com

Ramanem in zona mediteraneana, dar coboram pe harta spre Italia, unde ne asteapta feluri de mancare de care toata lumea este indragostita. Stii deja ca vorbim de pizza, paste sau deserturi fine. Poti merge la sigur cu aceste variante, sau poti incerca o salata caprese, din mozzarella cu rosii si sos pesto, ori bruschete cu diverse toppinguri, cum ar fi ciuperci la gratar, rosii stropite cu ulei de masline, prosciutto crudo sau somon afumat. Orezul cu legume la gratar si ciuperci prajite in ulei de masline e o alta specialitate a italienilor. La desert, iti recomandam celebra prajitura Tiramisu, pe baza de cafea si cacao

Vineri – Grecia

sursa foto: youtube.com

Suntem aproape de weekend, asa ca ne ducem cu gandul catre mancaruri usoare si nu foarte greu de preparat. Bucataria greceasca este una pe baza de peste si legume, insa nu le displace nici carnea de pui sau de porc. Poti incerca o salata greceasca cu feta sau o musaca delicioasa, cu straturi de vanata, putini cartofi, rosii, carne tocata, cu topping de branza si sos bechamel. Daca nu te-am convins, iti poti potoli foamea cu peste la gratar sau fructe de mare pregatite dupa retetele originale. La desert, grecilor le place sa manance dulce, asa ca au baklava si sarailie. Daca, totusi, vrei ceva mai usor, poti amesteca iaurt grecesc cu putina miere si miez de nuca, pentru un desert incredibil.

Sambata – Turcia

Turul Europei
sursa foto: flickr.com

Turcii au devenit celebri in intreaga lume cu shaorma si kebap-urile lor delicioase. Pe baza de carne de pui sau de vita, ori mix intre acestea doua, cele doua feluri de mancare se combina perfect cu cartofii prajiti si legumele proaspete, invelite intr-un sos dens. Un alt fel de mancare turcesc este Borek, o placinta umpluta cu carne, branza, cartofi sau spanac. Mai poti manca Pide, un fel de pizza turceasca cu pui, legume sau branza. Daca esti iubitor de fructe de mare, te poti delecta cu midii, pregatite dupa o reteta turceasca.

Duminica – Romania

Turul Europei
sursa foto: commons.wikimedia.org

Duminica ne intoarcem acasa. Ne aducem aminte de retetele bunicii, si incercam sa facem o tochitura, cu carne, carnati, oua, branza de oi si mamaliga. Sau o fasole cu carnati, ori ardei umpluti. E adevarat, avem o bucatarie cam grea pentru stomac, dar cand stingi totul cu o tuica de casa, nu mai simti grasimea din mancare. Poti face sarmale de post, adica poti pune in loc de carne tocata ciuperi, ca sa fie mai usor pentru stomac. La desert poti servi papanasi sau clatite cu dulceata de visine sau afine cum numai romanii stiu sa faca.

Pofta buna la excursia prin Europa, in farfurie!

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole