Vinuri spumante sunt foarte multe, însă șampanie este una singură. La fel se întâmplă și în cazul altor băuturi de calitate, cum sunt cava și prosecco.
”Șampanie” este un cuvânt aflat în aceeași ”situația lexicală” ca și ”xerox” sau ”adidas”. O marcă, un brand atât de puternic încât substantivul propriu a devenit unul comun.
Astfel, șampania este produsă doar în regiunea franceză Champagne. Băutura originală este obținută doar din soiurile de struguri Chardonnay și Pinot Noir. Metoda Champenoise, folosită la obținerea băuturii, presupune ca a doua fermentație să aibă loc chiar în sticlă. Prepararea prin această metodă este un proces destul de îndelungat, fapt care justifică într-o oarecare măsură și prețul ridicat al băuturii.
Dacă șampania adevărată este franțuzească, răcoritorul prosecco este, așa cum se poate intui și după nume, de ”origine” italiană. Băutura se obține exclusiv în regiunea italiană Veneto din struguri Glera și se consumă, spre deosebire de șampanie, la scurt timp de la îmbuteliere.
Prosecco, ideal de consumat alături de salate și brânzeturi
Prosecco este obținut prin metoda Charmat, care presupune fermentarea în cisterne speciale, sub presiune. Imediat după fermentare vinul este răcit, limpezit și îmbuteliat. Astfel este obținut acest vin răcoritor, numai bun de savurat alături de salate de vară, brânzeturi, pește, fructe de mare și deserturi ușoare.
Prosecco se bea fie ca atare, fie în diverse cocktailuri, combinat cu fructe, sucuri sau băuturi tari. Printre cele mai apreciate cocktailuri pe bază de prosecco se numără Sgroppino, Pretty Woman, Aperitif Spritz și Hugo. Aflați cum se prepara aceste cocktailuri aici.
Cava, șampania spaniolilor
Din Franța și Italia ajungem în Spania, unde întâlnim un alt vin spumant de înaltă calitate, numit Cava. Acest vin poate fi alb sau rose și este produs numai și numai din struguri din soiurile Macabeo, Parellada și Xarel-lo.
Ca și șampania, Cava este o băutură obținută prin aceeași metodă, Champenoise.
Dacă ești un mare fan al vinurilor rose, poți găsi o bogată colecție aici.