Cât costă un Revelion la mare

„E trist iarna la mare.” Asta veți auzi întotdeauna, de fapt, de la cei care nu au fost niciodată la mare iarna. După ce se lasă frigul marea oferă un cu totul alt spectacol. Mulți cred că e trist pentru că locurile care erau în sezonul estival foarte pline, sunt acum pustii.

Însă cei care trăiesc aproape de mare sau care au văzut marea iarna îți vor confirma faptul că nu prea te gândești să compari tumultul din timpul verii cu priveliștea din anotimpul rece. Sunt două spectacole total diferite.

Și dacă ești îndrăgostit de mare, vrei să o vezi iarna și să începi noul an într-un mod deosebit, ce-ar fi dacă ai petrece Revelionul aproape de valuri?

Sunt hoteluri pe litoral care organizează Revelionul. Am studiat ofertele și vă prezentăm câteva variante de pachete.

Unul dintre hoteluri este Vega din Mamaia, de 5 stele, situat pe faleza din nordul stațiunii, are ieșire direct pe plajă. Pentru un sejur de Revelion, o cameră dublă costă 3.172 de lei. Pachetul include 3 nopți de cazare și patru zile de distracție. În noaptea dintre ani se organizează o petrecere cu meniu festiv, open bar, muzică și invitați supriză.

Ceva mai ieftin este la Hotel Zenith Mamaia, fostul Golden Tulip, clasificat la 4 stele. O cameră dublă pentru pachetul de Revelion, cu 3 nopți de cazare costă 1.848 de lei. Oferta include cazarea cu mic dejun, cină – meniu bufet cu realimentare minim 2 ore în data de 30 decembrie, prânz – meniu bufet cu realimentare minim 2 ore în data de 31 decembrie, Petrecere de Revelion (meniu bufet și open bar pe durata întregului eveniment, trupa live, DJ și momente artistice surpriză), brunch în data de 1 ianuarie, cină – meniu bufet cu realimentare minim 2 ore și petrecere în data de 1 ianuarie.

Hotel Europa Eforie Nord, de patru stele, are o ofertă și pentru Crăciun. O cameră pentru un sejur de 3 nopți, cu demipensiune, costă 422 de euro. Pachetul include cazare cu demipensiune, prânz festiv bufet suedez pe 25 decembrie, activități pentru copii la Kids Club Europa. Puteți face o baie cu plante, duș subacval sau hidromasaj, masaj de relaxare, acces gratuit la piscina interioară cu apă sărată, saună uscată și umedă.

Un pachet de Revelion, cu trei nopți de cazare costă 700 de euro. În fiecare seară se vor organiza petreceri și mese festive. De asemenea, sunt incluse și celelalte activități de relaxare ca în pachetul pentru Crăciun.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole