Schimbări importante pe litoral. Două stațiuni vor avea reguli mai stricte

Muzica de la terase nu va mai răsuna la fel de tare până acum, iar comerțul ambulant pe plajă, vânzarea pe stradă a băuturilor alcoolice, comercializarea produselor second-hand și cerșetoria vor fi interzise.

Este vorba despre noi reguli pe care terasele și agenții economici din stațiunile 2 Mai și Vama Veche trebuie să le respecte începând cu acest sezon estival.

Regulamentul a fost stabilit de Primăria Limanu, care are în administrare cele două stațiuni.

De exemplu, nivelul de zgomot este de 75dB „în saloane fără orchestră, respectiv 90 dB pentru saloane cu orchestră în interior, 70 dB la exterior în cadrul zonei funcționale și 65 dB la limita zonei funcționale”. De asemenea, toate boxele nu vor mai fi orientate decât „către interiorul perimetrului unității”, iar în cazul barurilor, vor fi orientate către mare.

În Vama Veche sunt permise mai multe tipuri de activităţi economice cu caracter temporar, printre care activităţi de comerţ de mic detaliu: cărţi, presă, handmade, baloane, legume-fructe, cinema, jocuri de artificii, activităţi sociale, culturale şi sportive, campanii promoţionale.

O altă regulă importantă se referă la amenajarea teraselor. Este permis doar „mobilier din și/sau fier forjat/material plastic de calitate superioară cu design modern”. Cromatica mobilierului va fi: albastru ultramarin, albastru aquamarin, crem deschis, tonuri de brun de la deschis la închis. De asemenea, mobilierul rustic este acceptat doar în Vama Veche.

Orarul de funcţionare a teraselor în 2 Mai, între 1 mai şi 31 octombrie nu va depăşi ora 23.00, respectiv ora 24.00, în weekend, iar în restul anului ora 22.00. În Vama veche orarul de funcţionare al teraselor nu este impus, cu condiţia respectării normelor de zgomot.

Cei care nu respectă regulile pot primi amenzi de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei.

FOTO: kikiricky/Wikimedia Commons

 

 

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole