Turism nuclear lângă România. Cât costă o excursie la Cernobîl

Agenția de Stat a Ucrainei care se ocupă de gestionarea zonei afectate de accidentul nuclear de la Cernobîl a deschis un hostel pentru turiștii care doresc să viziteze acest loc. Pe termen scurt, hostelul poate găzdui 100 de vizitatori ai zonei de contaminare. Camerele sunt single și duble și au televizor, cabină de duș sau internet gratuit. Au venit deja turiști din Statele Unite, Noua Zeelandă și Danemarca.

O excursie cu un ghid în zona Cernobîl, cu plecare din Kiev, costă în această perioadă în jur de 100 de euro. De asemenea, sunt și pachete de weekend, care cuprind o excursie la Cernobîl, iar cazarea este la Kiev.

Prețul, în funcție de perioadă, este cuprins între 300 și 500 de euro și cuprinde bilete de avion, o vizită la Muzeul Cernobîl și o excursie de o zi, în grup, în zona accidentului nuclear. Detalii găsiți aici.

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acest dezastru este considerat cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și zonele estice ale Americii de Nord. Este dificil de estimat un număr exact al victimelor.

Zona în care a avut loc accidentul este în continuare nelocuită. Însă, potrivit unor documentare care s-au făcut în ultimii ani, și-au făcut aici casă animalele, iar natura a început să cucerească zona. Deși nivelul de radiații a scăzut, este în continuare mult mai ridicat decât cel normal.

Timothy Mousseau, biolog la Universitatea Carolina de Sud, a cercetat atent modul în care plantele şi animalele pot rezista la radiaţii care în mod normal ar produce grave mutaţii sau boli.

Recent însă, el a observat ceva remarcabil. Unele specii de păsări par să se adapteze, producând un nival crescut de antioxidanţi, care le protejează şi astfel ADN-ul lor suferă mai puţine mutaţii. Practic, explică profesorul, expunerea permanentă la radiaţii a dus la evoluţie prin selecţie naturală.

FOTO: Денис Резник/Pixabay

 

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole