O plaja din Mamaia, una dintre cele mai populare statiuni de pe litoralul romanesc, reda zambetul pe buze turistilor cu nevoi speciale. Statiunea se intinde pe o lungime de 8 kilometri, frumos incadrata de apele Marii Negre si limanului Siutghiol. Este cunoscuta plaja sa lunga si lata (250 de metri) ca avand cel mai fin nisip, dar si o zona de divertisment apreciata de tineri. In plus, in statiune s-a amenajat si o plaja pentru persoanele cu dizabilitati. Aceasta se afla in zona Pupa Beach si a fost rearanjata de catre Asociatia Impreuna pentru Viitor Constanta.
Plaja disponibila pentru persoanele cu afectiuni motrice este functionala inca din anul 2017. In acesti ani a reusit sa atraga numerosi turisti cu nevoi speciale si insotitorii acestora, fie din tara sau din strainatate.
O plaja din Mamaia este singurul refugiu de pe litoralul romanesc pentru persoanele cu nevoi speciale
In 2019, cei care ajung la mare in aceasta zona pot beneficia de folosirea scaunelor flotabile, special concepute pentru a pluti pe apa, dar si pentru transportul pe nisip. De asemenea, exista 10 sezlonguri adaptate si 20 normale. Pe plaja a fost amplasata si o cabina unde se pot schimba persoanele cu dizabilitati. Primaria Constanta a pus si o toaleta adaptata nevoilor si a creat patru locuri de parcare aproape de plaja.
De altfel, turistii nu pleaca fara ”Amintire de la mare”! Asociatia Impreuna pentru Viitor Constanta si concesionarul plajei private au amenajat un cadru estival in care va puteti fotografia, dar si o biblioteca.
Prima plaja din Romania dedicata persoanelor cu nevoi speciale face parte din proiectul ”Plaja si mare pentru Toti”. Voluntari ai asociatiei vor fi prezenti zilnic in sezonul estival la Pupa Beach, intre orele 8-18. Acestia vor oferi asistenta si informatii suplimentare.