Comisia Europeană a actualizat lista de companii aeriene interzise în UE. Un număr de 115 companii aeriene nu pot opera pentru că nu respectă standardele internaționale de siguranță. Din acestea, 109 sunt certificate în 15 state, însă nu pot avea zboruri în UE pentru că nu există suficientă supraveghere asupra siguranței.
Alte șase companii aeriene individuale au fost incluse din cauza unor motive de îngrijorare legate de siguranță. Acestea sunt: Avior Airlines (Venezuela), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Blue Wing Airlines (Suriname), Med-View Airlines (Nigeria) și Air Zimbabwe (Zimbabwe). Alte trei companii aeriene fac obiectul unor restricții operaționale și pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Air Koryo (Republica Populară Democrată Coreeană), Air Service Comores (Comore) și Iran Air (Iran).
Comisia Europeană a mai decis ca toate companiile aeriene certificate în Gabon au fost eliminate de pe această listă de companii aeriene interzise în UE pentru că au adus îmbunătățiri în ceea ce privește siguranța.
În același timp, Comitetul Aviației Civile Armene a fost plasat sub un control mai strict, din cauza indicilor privind o reducere a nivelului de siguranță.
„Decizia de astăzi reflectă eforturile noastre neîntrerupte de a garanta cel mai ridicat nivel de siguranță nu doar pentru pasagerii europeni, ci și pentru cei din întreaga lume, fiindcă siguranța aviației nu ține cont nici de granițe, nici de naționalitate.
Mă bucur să anunț că astăzi Comisia Europeană a putut elimina toți transportatorii aerieni din Gabon de pe Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță.
Gabonul se afla pe listă încă din 2008 și este o veste foarte bună că putem acum să recunoaștem eforturile depuse de autoritățile din domeniul siguranței aviației din această țară”, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.
Companii aeriene interzise în UE. Avioane din Republica Moldova interzise
Majoritatea companiilor aeriene sunt necunoscute pentru mulți dintre europeni. Peste 30 din lista de companii aeriene interzise în UE sunt din Congo. Din Guineea Ecuatorială au fost interzise Ceiba Intercontinental și Cronos Airlines, iar din Eritrea Eritrean Airlines și Nasair Eritrea.
Pe aceeași listă mai sunt trecute două companii din Irak, două din Afganistan și una din Iran. De asemenea, avioanele a șapte companii din Libia nu au voie să zboare în UE și una din Liberia.
Nici 13 companii aeriene înregistrate în Kârgâstan nu au voie să efectueze zboruri în Europa. Mai apar pe această listă o companie din Nigeria, 7 din Angola, 18 din Nepal, 12 din Sudan, 7 din Sierra Leone, una din Suriname, una din Venezuela și una înregistrată în Zimbabwe.
Din păcate, pe lista de companii aeriene interzise în UE sunt și câteva înregistrate în Republica Moldova. Însă, trebuie precizat că zborurile celor mai importante companii, adică Air Moldova, Fly One și Aerotranscargo îndeplinesc condițiile de securitate și au toate autorizațiile în regulă. Pe listă apar: Aim Air, Air Stork, Fly Pro, Pecotox-Air, Terra Avia, Megaviation și Valan ICC. Întreaga listă poate fi consultată – aici.