O echipă de cercetători de la Universitatea Witwatersrand, din Africa de Sud, susține că a descoperit în Oceanul Indian, sub insula Mauritius, potrivit CNN.
Este vorba despre Mauritia, care s-a separat în urmă su 60 de milioane de ani, potrivit cercetătorilor. Mauritus este situată la est de Madagascar.
Este vorba despre continuarea unui studiu publicat în 2013, care a provocat numeroase controverse printre cercetători.
„Studiem procesul de despărțire dintre continente pentru a înțelege istoria geologică a planetei”, susține autorul principal al cercetării, Lewis Ashwal. Despre acest continent se crede că a făcut parte din blocul continental gigantic Gondwana, din care s-au desprins Antarctica, Africa, Australia și America de Sud.
Gondwana a fost un supercontinent care a existat în urmă cu peste 200 de milioane de ani, în alcătuirea căruia existau roci cu o vechime de 3,6 miliarde de ani, și care s-a fragmentat în continentele pe care le cunoaștem astăzi.
Indiciul care a stat la baza descoperirii a fost un mineral străvechi găsit în Mauritius care nu ar fi trebuit să se afle în acel loc. Studiind roca din zircon, care s-a numărat printre fragmentele expulzate odată cu lava în timpul erupțiilor vulcanice, Ashwal și colegii săi au identificat rămășițe ale acestui mineral mult prea vechi pentru a aparține insulei Mauritius.
„Pământul este alcătuit din două părți, continente, care sunt vechi, și oceane, care sunt tinere”, a spus acesta. Pe continente, rocile pot avea miliarde de ani vechime, însă nimic atât de vechi nu există în oceane, a explicat Ashwal.
Mauritius are o vechime de doar câteva milioane de ani, în timp ce unele dintre cristalele de zircon descoperite recent pe insulă au fost estimate la 3 miliarde de ani. Oamenii de știință sunt de părere că acest lucru dovedește faptul că există încă multe roci sub Mauritius „care nu și-ar putea avea originea decât dintr-un continent”, a mai precizat Ashwal.
FOTO: Jaideep Khemani/Flickr