Obiective turistice în România. Ce oferă cele 12 noi stațiuni

Începând cu luna decembrie a acestui an, vor fi încă 12 stațiuni, noi obiective turistice în România. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională pentru Turism (ANT).

Atestarea stațiunilor turistice reprezintă, pe lângă posibilitatea de dezvoltarea socio-economică și ocazia de a putea accesa fonduri europene. Localitățile au fost declarate stațiuni, obiective turistice în România, în urma unei documentații și după ce echipe de inspectorii au făcut mai multe vizite.

Una dintre noile stațiuni este Sucevița, în care se află mănăstirea cu acelați nume, care face parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO. Localitatea se află la 18 kilometri de Rădăuți. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul.

Pe lista de noi obiective turistice în România a fost trecută și Pojorâta, din Suceava. Din această localitate pleacă Transrarăul, drumul montan care rivalizează cu Transfăgărașanul.

Băile Banffy—Topliţa și Borsec, din Harghita, intră și ele oficial pe lista obiective turistice din România și se vor completa pentru a le oferi turiștilor servicii balneare.

Colibița, din Bistrița, este, de asemenea, pe lista de obiective turistice din România. Potrivit măsurătorilor efectuate de specialiști, aici aerul este atât de curat încât rivalizează cu zone din munții Alpi. Lacul cu același nume oferă o priveliște de vis, iar pe mal sunt porțiuni în care se poate face și plajă.

Negrești-Oaș, din Satu Mare, trebuie neapărat vizitat. Aici se regăsește, printre altele Muzeul Țării Oașului. Aici sunt două secții: o expoziție permanentă cu o valoroasă colecție de etnografie și artă populară și Muzeul în aer liber.

Arhitectura tradițională este reprezentată de biserica de lemn din satul Lechința care datează din prima parte a secolului XVII, de casele din Racșa, Moișeni și Negrești (secolele XVIII-XIX), care, împreună cu cele zece construcții-anexă, formează trei gospodării complete, de două case moleculare din Gherța Mică și de casa de olar din Vama. În interioare sunt expuse piese valoroase din colecțiile de țesături, port popular, icoane, ceramică, mobilier și unelte ale muzeului.

Sângeorgiu de Mureș, o altă localitate care a intrat pe lista cu obiective turistice în România, este renumită pentru apele sale sărate și nămolul mineral, apa având cea mai mare concentrație de iod din Transilvania (11,4 mg/l). Băile se află la altitudinea de 320 metri și se întind pe o suprafață de peste 13 hectare.

Băile Ocna Dej au deja un parc balnear, care se întinde pe o suprafață totală de 40.000 de metri pătrați. Există un lac cu apă sărată, piscine exterioare, locuri de joacă pentru copii, saune și mai multe terenuri de fotbal, tenis, volei și baschet.

Localitatea Moisei, din Maramureș, este o altă stațiune turistică. Aici există aproape 1500 de specii de plante cu flori, ceea ce reprezintă 40 % din totalul plantelor care trăiesc în România. Etajul alpin este cucerit de capra neagră, cocoșul de munte și marmota. În pădurile de conifere trăiesc ursul, cerbul carpatin, râsul, căpriorul, jderul de copac, mistrețul și vulpea, iar în ape, păstrăvul, scobarul și lipanul.

În partea de nord a satului Boghiș, din Sălaj, se află stațiunea turistică Băile Boghiș, care reprezintă o atracție turistică datorită apei termale care are efecte terapeutice. De asemenea, pe lista de obiective turistice în România mai trebuie trecută și stațiunea Baia de Fier, din Gorj, renunmită deja pentru priveliște de basm pe care o oferă. Aici s-au construit deja mai multe stațiuni.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole