Satul din România cu cele mai spectaculoase evenimente culturale

0
955
Castelul Regal de la Savarsin FOTO: Radufan/Wikimedia commons
Castelul Regal de la Savarsin FOTO: Radufan/Wikimedia commons

În cadrul unui eveniment organizat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” București a fost desemnat satul cultural al României pentru anul acesta. Inițiativa îi aparține Asociației „Cele mai frumoase sate din România”.

Potrivit regulamentului, satele puteau să candideze la acest titlu dacă organizau pe parcursul unui an cel puțin cinci evenimente culturale, expoziții, festivaluri, concursuri, în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei și turismului cultural.

Învingător a fost declarat satul Săvârșin din Arad. Zilele Cetății, Festivalul Național de Literatură „Dorel Sibii”, Tabăra de creație a tinerilor scriitori din România, Târgul de bucate regale și Festivalul obiceiurilor de iarnă „Alaiul dubașilor” sunt cele cinci evenimente anuale care i-au oferit Săvârșinului șansa să candideze la acest titlu.

Săvârșin se află la poalele Munților Metaliferi, la o distanță de 87 de kilometri de Arad. Prima atestare documentară a localității datează din 1479. În apropiere se află sunt rezervațiile naturale „Peștera lui Duțu” și „Peștera lui Sinesie”. Însă, Săvârșin este foarte cunoscut pentru că aici se află reședința regală, proprietatea regelui Mihai. Din 2005, a intrat în circuitul turistic.

Domeniile regale de la Săvârșin au fost gazda unor evenimente istorice importante. De exemplu, pe 9 iunie 1784, aici a fost răpit vicecomitele Andras Forray de către haiducii conduși de Petre Baciu. A fost eliberat doar după satisfacerea revendicărilor de către împăratul Iosif al II-lea.

În același an, pe 3 noiembrie cetele lui Horia, Cloșca și Crișan au venit aici pentru a-i convinge pe iobagii de pe domeniu să se alăture răscoalei. Castelul s-a transmis prin nobilimea maghiară până în 1932, când ajunge în proprietatea societății „Corvin”, deținută de Anton Mocioni. Pe 26 martie 1943, acesta decide să vândă acțiunile majoritare regelui Mihai I.

Refăcut la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic, castelul a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului. Este înconjurat de un parc cu un lac și barcader. Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514. Are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști.

În 1948, comuniștii l-au naționalizat și a reintrat în proprietatea casei regale în 2001. În 2007 au început lucrările de restaurare, care au durat până în 2015.

FOTO: Radufan/Wikimedia commons

Castelul Regal de la Savarsin FOTO: Radufan/Wikimedia commons
Castelul Regal de la Savarsin FOTO: Radufan/Wikimedia commons

Castelul Regal de la Savarsin7.jpg
De la RadufanOperă proprie, CC BY-SA 3.0, Link

LASATI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here