Primarul unui frumos sat din Suceava cere ieșirea localității din carantină

Viorel Cucu își dorește ca măsurile de carantină în comuna Adâncata să nu fie prelungite în condițiile în care în această zonă nu au fost înregistrate cazuri de Covid-19. Alături de Suceava și alte șapte localități, Adâncata a fost băgată în carantină ca măsură de prevenire a răspândirii virusului.

Primarul comunei Adâncata din Suceava vrea să se ridice măsurile de carantină

„Comuna noastră nu a avut nici un caz de Covid şi nu am identificat nici o problemă din acest punct de vedere. Dar oamenii s-au săturat. În perioada asta 200-300 de persoane erau plecate la muncă în Franţa, Belgia, Germania sau Austria. Ori există această interdicție de a-i ține acasă, iar oamenii nu mai au bani”, a anunțat primarul comunei, scrie svnews.ro.

Mai mult, primarul, împreună cu oameni binefăcători din comună și cu Armata Română au împărțit 400 de pachete cu produse pentru cetățenii din comună, pentru a-i putea ajuta să treacă de aceste momente grele. Viorel Cucu este alături de localnicii comunei sale și a înțeles necesitatea carantinei pentru două luni, însă oamenii se arată extrem de îngrijorați de ce se întâmplă. Este absolut necesară găsirea unei soluții, precum acordarea de tichete valorice pentru toți locuitorii din comună, în cazul în care nu se vor ridica măsurile.

„Acum am ajuns la fundul sacului. Sunt peste 3.800 de persoane care sunt în localitate. Dacă nu am avut nici un caz de Covid, cum să ții o comună blocată de aproape două luni de zile? Există o îngrijorare, iar lumea a început să intre în panică. Au înțeles două luni de zile. Trebuie să le dea drumul. Dacă nu, trebuie un plan de măsuri”, a mai declarat primarul.

Ce puteți vizita în comuna Adâncata, Suceava

Zona Adâncata are multe obiective turistice istorice. Biserica de lemn Sf. Dumitru din comună este un punct turistic important. Biserica se află în vatra satului și a fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea. Acest lucru este atestat și de faptul că în cimitirul bisericii a fost descoperită o cruce pe care scria anul 1700. Biserica a ars în totalitate în secolul XVIII, dar a fost reconstruită pe același loc, una mai extinsă. Are un plan dreptunghiular cu absida altarului poligonală și decroșată (elemente tipice la bisericile de lemn). În secolele XVIII-XIX a suferit modificări succesive, prin adăugarea a două pridvoare.

Comuna se mândrește și cu un monument istoric important, Monumentul Eroilor căzuți între 1916-1918 și 1941-1945 din Suceava. Monumentul este cunoscut și sub denumirea de Statuia ostașului din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul a fost realizat de sculptorul Vladimir Florea și amplasat în Cimitirul Pacea la 1947. Statuia reprezintă un ostaș echipat de război.

Monumentul Eroilor, Adâncata, Suceava

Tot în această comună puteți vizita situl arheologic de la Fetești „La Schit”. Săpăturile au carcater domestic, religios, ritualic și funerar. Cea mai mare parte a sitului se află în interiorul curții bisericii Sf. Nicolae, care funcționează ca biserică a satului Fetești.

Dacă vreți un moment de liniște și pace Schitul Fântâna cu Lacrimi de la Fetești este locul ideal. Locul pe care este schitul se pare că era cunoscut ca un loc sterp, unde nu ploua și toate se uscau sub soare. O maică a construit acolo schitul, începând cu construcția fântânii, evident. După mai multe echipe de muncitori și o săpătură fără roade, maica a început să plângă și să se roage și astfel apa a început să curgă. Astăzi, fântâna potolește setea tuturor celor care trec pe la acest schit și vor să vadă minunea cu ochii lor. Apa este rece și bună, iar conform analizelor este excelentă, cu efecte terapeutice chiar pentru sistemul digestiv și rinichi. Din 1999, de când a fost sfințită, fântâna adună an de an turisți curioși.

Sursa poze: wikipedia.ro

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole