100 de castele se dau gratis într-o superbă țară din Europa. Cum devii proprietar

Guvernul din Roma oferă gratuit peste 100 clădiri istorice, printre care castele, mănăstiri și turnuri din toată Italia.

Pe lista de proprietăți pe care autoritățile italiene le oferă se numără și Castello di Blera Lazio, o clădire impresionantă care datează din secolul al XI-lea, destul de aproape de capitala Roma, sau Castello di Montefiore, construit în secolul al XIII-lea, în regiunea Marche, în estul țării.

Însă pentru a deveni proprietar al unei astfel de clădiri istorice trebuie să îndeplinești niște condiții. Toate aceste construcții istorice vor fi oferite gratuit persoanelor care vin cu proiecte concrete care presupun renovarea și transformarea lor în obiective turistice, care să ducă la dezvoltarea turismului în zonele din care fac parte.

Printre altele, viitorii proprietari pot transforma clădirile în hoteluri, centre spa, restaurante și alte atracții rustice. De asemenea, trebuie să vină cu un plan clar din care să reiasă că pot atrage turiști.

Acest proiect este cuprins într-o strategie a guvernului italian prin care dorește să redirecționeze turiștii în regiuni nedescoperite din zonele aglomerate, precum Veneția, Milano sau Roma.

Toate aceste clădiri istorice se află pe trasee turistice ale pelerinilor și ale cicliștilor. De asemenea, o mare parte a castelelor se regăsesc pe drumul Appian, construit în timpul romanilor.

Cele mai atractive proiecte vor fi răsplătite cu contracte de închiriere de 50 de ani. De asemenea, guvernul italian vrea ca în următorii doi ani alte 200 de clădiri istorice să fie incluse în acest program.

Aglomerarea unor orașe din Italia este o problemă importantă. Autoritățile venețiene vor să limiteze numărul turiștilor care vin în oraș, după ce în ultimele luni au fost mai multe proteste. Localnicii spun că orașul a devenit supraaglomerat, viața a devenit extrem de scumpă, se deteriorează monumentele, iar laguna este distrusă de uriașele nave de croazieră. Potrivit venețienilor, în unele zile de vară vin și 70.000 de turiști în oraș, în condițiile în care populația totală este de 60.000.

Consiliul local caută o soluție prin care să limiteze numărul de turiști în oraș, însă nu va fi foarte ușor, întrucât nu poate fi pur și simplu închis orașul pentru străini și nici nu pot fi luate măsuri radicale  în contradicție cu constituția italiană.

FOTO: Marche Tourism/Flickr

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole