Povestea cartierului vechi de 500 de ani în care chiria pe lună e 1 euro

Se spune că este cel mai vechi cartier de locuințe din lume. Cele 67 de case, în care sunt 147 de apartamente și birourile administrative, sunt vechi de sute de ani. Și mai atrage atenția cu ceva acest cartier – chiria este echivalentul a aproape 1 euro și nu a fost schimbată de când a fost dat în folosință.

Este vorba despre Fuggerei, un cartier construit în 1516, în Augsburg, Bavaria. A fost înființat ca un cartier social, de către Jakob Fugger „cel bogat”. Fugger, un afacerist influent al vremii, s-a gândit să construiască un cartier de case pentru cei nevoiași din Augsburg, care nu aveau unde să stea.

Avea și câteva condiții simple pentru aceștia, reguli care s-au păstrat și se aplică și astăzi. Cei care pot depune o cerere de închiriere trebuie să fie catolici, să fi locuit cel puțin doi ani în Augsburg și să nu aibă datorii. De asemenea, Fugger dorea ca oamenii să se gândească și la familia sa atunci când se roagă la Dumnezeu.

O regulă care a rămas la fel de sute de ani este și aceea că porțile cartierului se închid la 10 seara.

Un apartament în acest cartier are între 45 și 65 de metri pătrați. Are o bucătărie, salon și două dormitoare mici. Apartamentele de la parter au și câte o mică grădină. De asemenea, toate casele sunt conecatate la utilitățile moderne.

Într-un apartament din Fuggerei a trăit, între 1681 și 1694, unul dintre bunicii lui Mozart. Există și o placă memorială care aminește acest lucru.

În timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, cartierul a fost afectat de bombardamente, însă reparațiile au fost făcute exact după vechile planuri arhitecturale.

Cheltuielile administrative sunt acoperite cu ajutorul unei fundații înființate de familia Fugger. În prezent, fundația este în grija contesei Maria-Elisabeth von Thun und Hohenstein. De asemenea, din 2011, cartierul Fuggerei poate fi vizitat de turiști pentru un bilet de 4 euro, de patru ori mai scump decât chiria pentru o lună într-un apartament de aici.

FOTO: fugger.de

Die Fuggerei aus der Vogelperspektive from fuggersche stiftungen on Vimeo.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole