Amfiteatrul Transilvania, spectaculoasa cabană de munte colorată cu suc de fructe

Publicat de

Categorii articol

Distribuie articolul

- Publicitate -

Amfiteatrul Transilvania, din Moieciu de Jos, se află in zona muntoasă a zonei și este considerată una dintre cele mai frumoase cabane de munte, cu sute de aprecieri de la oaspeți pe platformele de rezervare. Este un complex ecologic amenajat pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare.

„Fiecare casă este vie, fiecare cameră respiră și trăiește odată cu oaspeții săi. Aceste case au renăscut după decenii de amorțire, furtuni și ploi, ninsori și arșițe de soare.

Orice bucățică din casă poartă amprenta vechiului și a noului, a simbiozei naturii cu munca omului, care a zidit cu pricepere și pasiune fiecare detaliu.

Odată ajuns la Complexul Amfiteatrul Transilvania, vei păși înăuntru si vei fi năpădit de atmosfera de basm a căsuțelor și a locației, unde mirosul vegetal al pereților împreună cu culorile blânde te vor transpune într-o altă lume”, se arată în descrierea locului.

- Publicitate -

Camerele au fost amenajate în clădiri vechi de peste 200 de ani, restaurate, unde în trecut se depozita fânul. Administratorii spun că întregul proces de restaurare s-a făcut folosindu-se produse ecologice. De exemplu, vopseaua a fost realizată manual, din plante și fructe.

Camerele au tavane cu grinzi, iar mobilierul este fabricat din lemn și alte materiale naturale. Turiștii care ajung la Amfiteatrul Transilvania au la dispoziție în zonă o fermă de cai, una de capre, iar vara pot mânca căpșune din grădina complexului.

Există și o cameră rustică cu aromaterapie, în care se pot degusta băuturi și dulciuri tradiționale. Există opțiuni și pentru oaspeții care sunt vegani sau vegetarieni. Aici trebuie să încercați seva de mesteacăn, vinul casei, dar și ceaiurile de plante și fructe, precum și băuturile alcoolice tradiționale din fructe.

Complexul Amfiteatrul Transilvania se află la 10 kilometri de Moieciu de Sus și la 60 de minute de mers cu mașina din Brașov.

- Publicitate -

Publicat de

Distribuie articolul