Anul acesta ajungem mai repede la mare

Românii vor putea ajunge mai repede pe litoral, după ce au fost reabilitate cele patru poduri feroviare de pe secțiunile Constanța-Agigea și Costinești – Neptun.

În ceea ce privește podurile dunărene, oficialii Ministerului Transporturilor spun că s-au realizat recepții parțiale la podul Borcea vechi și Podul Cernavodă vechi, stadiul de execuție al lucrărilor de reabilitare fiind la ora această de 85%. Se estimează că vor fi gata în partea a doua a acestui an.

În ceea ce privește plajele de pe litoral, acestea vor fi curățate, amenajate și predate utilizatorilor până la jumătatea lunii aprilie, a promist Administrația Națională Apele Române. Lucrările de pregătire a plajelor, desfăşurate de Sistemul de Gospodărire a Apelor cu utilaje şi personal din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, se defăşoară simultan pe tronsoanele Năvodari – Mamaia – Constanţa, finalizat în proporţie de 60 la sută, Agigea – Eforie – Costineşti – Tuzla, finalizat în proporţie de 70 la sută şi 23 August – Mangalia – 2 Mai – Vama Veche, finalizat în proporţie de 80 la sută.

La sfârșitul anului trecut, Guvernul a dat undă verde pentru cea de-a doua parte a unui amplu proiect de extindere a plajelor afectate de eroziunea costieră.

Dacă se pune în acțiune acest plan, până în 2020, aproape toate plajele de pe litoralul Mării Negre vor fi cu mult mai mari, iar suprafața de uscat a României va fi mai mare cu 350 de hectare.

Anul acesta ar urma să înceapă primele lucrări. Prima fază a proiectului, pentru care Guvernul a alocat deja peste un miliard de lei, vizează zonele Periboina şi Edighiol, Mamaia Nord şi Centru, Constanţa, Agigea şi Eforie Sud.

În prezent, plajele din partea de nord a staţiunii Mamaia au 45 de metri. După finalizarea lucrărilor, lăţimea acestora se va dubla.

În cadrul aceluiași proiect este cuprinsă și reconstrucția digului din spatele Cazinoului de la malul mării, din Constanța. În cea de-a doua etapă vor fi extinse plajele din zonele Costinești, Olimp, Jupiter, Neptun, Mangalia, Venus, Aurora, Saturn și 2 Mai. Deocamdată, pentru această etapă încă nu sunt fonduri alocate.

 

 

 

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole