Cazare Vama Veche. Cât costă o noapte la hotel sau la cort

Vama Veche se pregătește pentru deschiderea sezonului estival de pe 1 Mai. Cei care nu au căutat cazare Vama Veche din timp, trebuie să plătească acum prețuri ceva mai piperate. Astfel, o noapte de cazare Vama Veche începe de la aproximativ 30 de lei la cort și trece de 500 de lei dacă alegeți o cameră dublă într-un hotel de 4 stele.

Însă, potrivit celor care administrează spații de cazare Vama Veche, au fost rezervate aproape toate locurile. Sunt așteptați să vină în Vama Veche aproximativ 10.000 de turiști. În weekend se va organiza și un festival de muzică pe plajă, iar cele mai multe cluburi și terase vor fi deschise.

De anul acesta, în Vama Veche vor fi reguli noi. Primăria Limanu, care are în administrare stațiunile Vama Veche și 2 Mai au întocmit un regulament pentru terasele, cluburile și agenții economici.

Una dintre măsuri se referă la sonorizarea teraselor și cluburilor. Astfel, nivelul de zgomot este de 75dB „în saloane fără orchestră, respectiv 90 dB pentru saloane cu orchestră în interior, 70 dB la exterior în cadrul zonei funcționale și 65 dB la limita zonei funcționale”. O altă regulă specifică faptul că toate boxele vor fi orientate doar în „interiorul perimetrului unității”, iar în cazul barurilor, vor fi orientate către mare.

Cazare Vama Veche. Cum trebuie să arate mobilierul

În Vama Veche sunt permise mai multe tipuri de activităţi economice cu caracter temporar, printre care activităţi de comerţ de mic detaliu: cărţi, presă, handmade, baloane, legume-fructe, cinema, jocuri de artificii, activităţi sociale, culturale şi sportive, campanii promoţionale.

O altă regulă importantă se referă la amenajarea teraselor. Este permis doar „mobilier din și/sau fier forjat/material plastic de calitate superioară cu design modern”. Cromatica mobilierului va fi: albastru ultramarin, albastru aquamarin, crem deschis, tonuri de brun de la deschis la închis. De asemenea, mobilierul rustic este acceptat doar în Vama Veche.

Orarul de funcţionare a teraselor în 2 Mai, între 1 mai şi 31 octombrie nu va depăşi ora 23.00, respectiv ora 24.00, în weekend, iar în restul anului ora 22.00. În Vama veche orarul de funcţionare al teraselor nu este impus, cu condiţia respectării normelor de zgomot.

Cei care nu respectă regulile pot primi amenzi de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei.

FOTO: unlogical feeling/Flickr

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole