Cea mai celebră casă din România. Locul pe care fiecare român trebuie să-l viziteze măcar o dată

1
3140
Bojdeuca lui Ion Creangă
Bojdeuca lui Ion Creangă

În urmă cu aproape 100 de ani a fost declarată prima casă memorială din România. La cinci minute de mers pe jos din inima verde a Iașiului, Parcul Copou, coborând la vale pe strada Sărăriei, apoi pe străduțele înguste ale cartierului Țicău, ajungi într-o casă în care te poți teleporta până în anii 1870. Vorbim de Bojdeuca lui Ion Creangă.

Casa e simplă, elegantă și păstrează aerul vremurilor trecute. Ion Creangă s-a mutat în această casă în 1872 și a locuit până la moarte, în 1889. A venit să-și caute refugiu aici într-un moment greu din viața lui, când a fost dat afară din diaconie, din învățământ și după divorț.

Bojdeuca era lipită cu lut și nu avea podea, cum are acum. Chiar dacă scriitorul Ion Creangă avea bani să o îmbunătățească, acesta dorea să simtă pământul sub picioare. Începând de primăvara și până spre toamnă, îi plăcea să doarmă în cerdac și să simtă aerul proaspăt. Tot aici, stătea la discuții, nopți întregi, cu Mihai Eminescu.

În camera în care a stat Ion Creangă e un portet din ultimul an de viață, făcut de pictorul Mușnețeanu, un bun prieten de-al său și o icoană a Sfântului Neculai, dăruită de bunicul său, David Creangă și un cufăr, geanta sa de călătorie. Lângă fereastră e masa la care și-a scris operele, o lampă și alte obiecte personale.

În bucătărie e o măsuță mică cu picioare de lemn și scaune ca pentru pitici. Aici e locul în care se petrecea unul dintre fericite momente ale zilei pentru povestitor, întrucât era un mare gurmand.

La bojdeucă îl aștepta Tinca Vartic, cea care a și avut grijă de el. Era un adevărat ritual, el se punea pe pat, Tinca Vartic așeza masa pe pat în fața lui și acolo mânca. Tinca Vartic era o femeie simplă, bună gospodină. A avut grjă de Creangă mai ales atunci când a fost foarte bolnav.

După ce a reușit să adune vreo 50 de galbeni austrieci, Ion Creangă a făcut actele pe numele Tincăi Vartic, în semn de prețuire. Tinca Vartic s-a recăsătorit la un an după moartea lui Creangă. La un timp s-a mutat, iar bojdeuca a început să intre în paragină.

După ce a murit și Tinca Vartic, soțul ei, la inițiativa unui grup de intelectuali, a scos-o la vânzare, iar în cele din urmă a fost cumpărată de Primăria Iași de atunci. După moartea lui Creangă, Vartic a păstrat toate obiectele care i-au aparținut scriitorului, precum ochelarii, lampa, masa de scris sau un medalion cu toți junimiștii.

Manuscrisele i le-a dăruit lui Eduard Gruber. Din păcate, după moartea acestuia, au ajuns la un băcan care le-a folosit ca hârtie de ambalaj pentru produsele pe care le vindea. O parte dintre ele au fost salvate de scriitorul Emil Gârleanu, care, în timp ce cumpăra de la respectivul băcan, a identificat scrisului marelui povestitor. Era o filă chiar din manuscrisul „Amintiri din copilărie”.

Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă
Bojdeauca lui Ion Creangă

1 COMENTARIU

  1. Această bojdeucă este vizitată zilnic de oameni. Nu poți trece prin Iași și să nu intri pe la povestitor pe acasă. Am văzut acolo și carduri de copii. Casa lui ion Creanga sta liniștită în Mijlocul Copoului din Îasi, bine îngrijită, curată, primitoare si înzestrată exact ca in poveștile lui Ion Creangă. Fiecare exponat din acest muzeu, în special patul si mesuta din lemn îți amintește de copilărie, de bunica, care ne te așteaptă cu plăcintele ei gustoase, făcute din ceapă verde cu ou; de bunicul, care ne povățuia si de cireșul din grădina. Fără ca să vrea, fiecare se mișcă încet și în liniște prin acesta casa si prin grădină de parcă dintr-un colț ne privește blând însăși Ion Creangă. Chiar si copiii în această ograda sunt cuminți, precum mereu ne îndemna să fim, povestitorul cel hazliu…

LASATI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here