FOTO: casasavri.ro

Oferte vacanțe România. Cât plătește un cuplu pentru un sejur în țară

    Distribuie articolul pe:

Conform unui studiu realizat de portalul de rezervări online HotelGuru.ro în rândul hotelierilor parteneri, 45,6% dintre respondenți au o viziune pozitivă cu privire la evoluția numărului de turiști care vor alege din lista de oferte vacanțe România, față de anul trecut.

Principalele servicii pe care cei mai mulți dintre deținătorii de hoteluri le-ar îmbunătăți în anul 2017, pe lângă oferte vacanțe România, sunt confortul camerelor (78,9%) și dezvoltarea zonei SPA din cadrul unităților de cazare.

Hotelierii români sunt pozitivi atunci când fac estimările pentru anul 2017. Unul dintre motive este și introducerea voucherelor turistice pentru persoanele care lucrează în instituții de stat, vouchere ce vor fi introduse de la 1 iulie 2017 și a căror contravaloare este de 1450 lei.

Oferte vacanțe România. Ce îmbunătățiri vor aduce hotelierii

De asemenea, o altă resursă de creștere sunt și investițiile pe care hotelierii intenționează să le facă în facilitățile lor. Cei mai mulți dintre respondenți au declarat că plănuiesc să își dezvolte serviciile în anul 2017.

Majoritatea intenționează să îmbunătățească nivelul de confort din camere, în timp ce peste 20% dintre hotelieri și-ar dori să ofere oaspeților condiții mai bune în zonele de relaxare și SPA. În topul serviciilor pe care hotelierii intenționează să le dezvolte se regăsesc și cele legate de restaurant.

Când au fost întrebați cum ar califica anul 2016 din punct de vedere al rezervărilor, numeroase răspunsuri au indicat faptul că majoritatea hotelierilor aveau așteptări mai mari (50,9%). Un procent de 42,1% dintre respondenți au răspuns că a fost un an foarte bun, în timp ce doar 7% au afirmat că în 2016 au avut mai puțini turiști față de anii trecuți.

Aproximativ jumătate dintre respondenți își propun că în acest an să dezvolte campanii de promovare și să-și crească numărul personalului calificat din cadrul unităților de cazare.

Oferte vacanțe România. Cât plătește un cuplu

Bugetul mediu alocat de turiști pentru petrecerea unui sejur în țară se încadrează între 300 și 500 lei de cuplu. Conform hotelierilor, majoritatea celor care se cazează preferă să stea între două și trei nopți. 73% dintre hotelierii din România primesc cele mai multe solicitări pentru perioada weekend-urilor.

În același timp, clienții a 26% dintre unitățile de cazare aleg să facă rezervări pentru o întreagă săptămâna. De asemenea, cea mai populară perioadă din an rămâne sezonul estival, când gradul de ocupare a pensiunilor și hotelurilor se apropie de 100%.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 100 de unități de cazare din România și a avut ca scop centralizarea estimărilor hotelierilor din România pentru anul 2017 din punct de vedere a evoluției turistice față de anul 2016.

FOTO: casasavri.ro

    Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

x
Susţine-ne cu un like: