Zece sate ca în povești din Europa. Unul e din România

Există câteva locuri din Europa, mai puțin frecventate de turiști, care te fac să te simți ca în basme. Iată câteva sate ca în povești care și-au păstrat aerul istoric.

Bibury, Anglia. Regiunea deluroasă din Cotswold, în sud-vestul Angliei, este caracterizată ca fiind „frumusețe naturală de excepție”. Însă și oamenii au contribuit la peisaj. Frumoasele case din Bibury din piatră, cu acoperișuri abrupte, completează tabloul de basm. Cele mai multe din aceste case au fost construite în secolul al XVII-lea. Pe la jumătatea anilor 1800, după o vizită în Bibury, William Morris spunea despre acest sat că este „cel mai frumos sat din Anglia”.

Bosa, Italia. Departe de stațiunile aglomerate ale Sardiniei, de care se plâng mulți că s-au supra-dezvoltat, Bosa rămâne o bijuterie veche strălucitoare și neatinsă de modernism. Orașul medieval se află pe coasta de nord-vest a insulei italiene, pe malul râului Temo. Are palmieri pe străzi și case pictate în nuanțe pastelate cu balcoane din fier forjat. Centrul istoric este dominat de o fortăreață care datează din secolulu al XII-lea.

Banská Štiavnica, Slovacia. Acest sat medieval, foarte bine conservat, a fost inclus în patrimoniul UNESCO si este prin acele sate ca în povești. Prosperitatea zonei se datorează faptului că aici au fost numeroase zăcăminte de minereu de argint. Prin urmare, de-a lungul timpului, au fost bani pentru construcția unor castele impresionante, biserici gotice și neoclasice sau piațete elegante.

Giethoorn, Olanda. Este un sat în care principalele mijloace de deplasare sunt bărcile. Satul nu prea are drumuri, ci canale cu apă. Casele au o arhitectură impresionantă, iar localnicii și-au făcut niște grădini spectaculoase.

Guarda, Elveția. În primul rând trebuie spus că oferă o priveliște care îți taie respirația. Se află între munți și are în jur pajiște verzi impresionante. De asemenea, satul și-a păstrat casele tradiționale, cu ferestre gravate și inscripții vechi.

Obidos, Portugalia. Oficiul de Turism al Portugaliei spune că este „cel mai romantic sat medieval din Portugalia”. Are străduțe pietruite și case îngrijite, cu flori la balcoane, care ascund magazine de antichități și suveniruri, mici baruri și cafenele. Tot aici puteți vedea și Palatul Pena, considerat „una dintre cele șapte minuni al Portugaliei”. Dacă ajungeți aici în luna iulie puteți participa și la un Festival Medieval.

Bled, Slovenia. Acest mic sătuc din mijlocul lacului cu același nume are în centru un castel medieval care oferă o priveliște extraordinară. De asemenea, aici există și o biserică barocă cu o arhitectură spectaculoasă.

Pučišća, Croația. Puțini turiști găsesc drumul spre acest sat, care se află pe insula Brac. Cei care ajung aici găsesc un sat de litoral cu vile din piatră albă, cu acoperișuri din teracotă, alei înguste și piețe pavate cu piatră. De asemenea, vă puteți bucura de turcoazul Mării Adriatice.

Albarracin, Spania. Aici se poate vedea imaginea medievală a Spaniei. Satul se află dispus pe dealurile inegale din regiunea centrală a Aragonului. Are numeroase alei înguste care șerpuiesc. Aici este și o cetate construită în stilul Mudejar, cu ornamente inspirate din arta islamică.

Biertan, Sibiu, România. Fondat în 1283, satul este dominat de biserica-cetate Sfânta Maria, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Biertan a fost un important centru ecleziastic și comercial – în anul 1572 a fost numit ca Departament al Episcopiei Lutherane, menținând acest rol timp de aproape trei secole.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole