Când poți cumpăra bilete de avion ieftine. Zilele cu oferte bune

De multe ori, atunci când vine vorba de vacanțe, cea mai mare parte a costurilor este reprezentantă de prețurile biletelor de avion. Vestea bună este că dacă îți faci o strategie și respecți câteva reguli ai putea face economii importante. În ultimii ani s-au făcut mai multe studii care să stabili când poți cumpăra bilete de avion ieftine.

De exemplu, platforma Momondo.ro spune că perioada cea mai ieftină a anului pentru a zbura din București către Roma este luna februarie, iar cea mai scumpă este august. Dacă te întrebi când poți cumpăra bilete de avion ieftine către Roma trebuie să știi că marți e cea mai ieftină zi, iar joi e cea mai scumpă. De asemenea, ideal ar fi să rezervați biletele cu 60 de zile înainte.

Dacă vreți să zburați spre Londra noiembrie este cea mai ieftină lună, iar august e cea mai scumpă. Cea mai ieftină zi este sâmbăta, iar cea mai scumpă luni. Cei care vor să zboare de la București la Viena trebuie să știe că cea mai ieftină perioadă a anului este în martie, iar cea mai scumpă în septembrie. Cei care se întreabă când poți cumpăra bilete de avion ieftine către Viena trebuie să știe că sâmbăta este cea mai bună zi, iar vineri e cea mai scumpă.

Când poți cumpăra bilete ieftine de avion. Fă achiziții în lunile de iarnă

O analiză realizată de CheapAir, făcută pe 920 de milioane de zboruri arată că o oferte bune la bilete se găsesc cu 54 de zile înainte de decolare. Prețurile biletelor de avion se pot schimba și de 70 de ori, iar diferențele variază în medie de câteva zeci de euro.

Aceeași analiză mai spune că biletele mai scumpe sunt duminică, iar dacă avionul decolează marți sau miercuri prețurile sunt mai mici. Prețurile cresc pe timpul verii, iar cele mai mici sunt în lunile ianuarie și februarie. Însă, important de precizat este faptul că în lunile de iarnă biletele de avion sunt mai scumpe pentru cursele spre și dinspre stațiuni montane.

Iată și o listă cu sfaturi care să te ghideze când poți cumpăra bilete ieftine de avion:

  • Fă-ți rezervare cu aproximativ 60 de zile înainte de zbor
  • Călătorește în timpul săptămânii, pleacă marți sau miercuri și întoarce-te peste o săptămână.
  • Alege zboruri de dimineață sau seara pentru că sunt mai ieftine
  • Dacă nu ai o problemă că trebuie să zbori mai mult, poți alege curse cu escală , însă ai grijă să fie și o distanță între ele pentru a nu avea neplăceri din cauza întârzierilor
  • Ar fi bine să eviți zilele de sărbătoare precum Crăciunul, Ziua Îndrăgostiților sau Paștele
  • Chiar dacă sunteți mai mulți, caută câte un singur loc pentru că, în unele cazuri, s-ar putea să ai surpriza să constanți că prețul pentru un grup e mai mare decât dacă ai cumpăra individual
  • Site-uri pe care poți căuta bilete de avion ieftine sunt: kayak.com, momondo.com, skyscanner.ro, airfarewatchdog.com, adioso.com, paravion.ro, tripsta.ro, fly.ro, avion.ro, mobissimo.com, vola.ro, cheapflightsfinder.com sau matrix.itasoftware.com

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole