Cum pregătești mașina pentru vacanță?

Publicat de

Categorii articol

Distribuie articolul

- Publicitate -

Sezonul concediilor și al city break-urilor este în toi, iar tu stai cu gândul numai la următoarea ieșire pe care ai organizat-o cu gașca? Dacă vrei să dai o fugă până la mare într-un weekend sau ai plănuit deja o săptămână întreagă de vacanță, undeva, departe de tumultul orașului, și vrei să mergi cu mașina până la destinația aleasă, înseamnă că ai ajuns unde trebuie. Am pregătit pentru tine cele mai utile sfaturi pentru un concediu cu mașina reușit, lipsit de peripeții sau cheltuieli neprogramate.

Tot ce va trebui să faci pentru ca vacanța ta să fie una perfectă va fi să le urmezi întocmai și să-ți pregătești mașina de un drum lung cu atenție și responsabilitate. Iată care sunt verificările peste care nu ar trebui să treci, înainte de a te urca la volan.

Verifică anvelopele

E de la sine înțeles că acestea ar trebui să fie cele potrivite pentru sezonul cald. Dacă nu ai dat jos încă anvelopele de iarnă, grăbește-te să o faci, pentru că nu e deloc indicat să circuli cu ele vara. Din pricina compoziției acestora, aderența mașinii va scădea considerabil, cauciucurile de iarnă fiind destinate temperaturilor scăzute și carosabilului cu zăpadă.

Dacă vrei să poți frâna în siguranță, bazează-te numai pe anvelopele de vară în perioada următoare.

- Publicitate -

De asemenea, foarte importantă este și presiunea în roți. Dacă aceasta este mai mică decât valoarea indicată de producătorul mașinii pe care o conduci, este foarte posibil ca la o trecere peste o șină, o groapă sau un obiect mai ascuțit, cum poate fi o piatră, cauciucurile tale să se taie.

Totodată, dacă presiunea în roți este prea mare există riscul ca anvelopele să explodeze, din pricina asfaltului fierbinte.

Protejează motorul

După cum știi, motorul este cea mai importantă componentă a mașinii tale, fără de care deplasarea ar fi imposibilă. Fiind vulnerabil în fața denivelărilor de pe carosabil sau a obiectelor dure peste care ai putea trece cu mașina, acesta trebuie protejat, mai ales atunci când pleci la drum lung și nu ai timp și bani de pierdut prin service-uri auto aflate în calea ta.

Un scut de motor metalic te-ar scuti de toată grija că partea inferioară a mașinii tale ar putea fi expusă pericolelor, așa că montează unul înainte să pleci în vacanță.

Mergi cu mașina la mecanic

Paza bună trece primejdia rea, așa că rezervă-ți câteva ore pentru a duce mașina într-un service în care ai încredere pentru verificări de rutină, care te-ar putea scuti de probleme ulterioare. Un mecanic bun îți va spune dacă ai suficient ulei de motor sau dacă nivelul acestuia trebuie suplimentat, ori dacă vreunul dintre rulmenți trebuie înlocuit. Bucșele sunt la fel de importante, așa că trece-le pe lista de verificări prin care mașina ta trebuie să treacă.

O verificare de acest tip costă foarte puțin, dar poate fi extrem de importantă, mai ales dacă ți-ai plănuit un concediu în afara țării, unde prețurile pentru reparațiile auto îți pot da dureri de cap.

Asigură-ți spațiul pentru bagaje

Cu siguranță nu vrei să începi prima zi de vacanță cu nervi, din pricină că toate bagajele pe care le-ai împachetat nu au loc în portbagaj. Dacă spațiul din mașina ta nu este suficient de generos pentru a satisface nevoile tuturor celor alături de care urmează să călătorești, comandă din timp cu cutie de portbagaj auto și relaxează-te, vei găsi unde să pui și umbrelele de plajă, și jucăriile celui mic, dar și jumătate din garderoba de acasă.

Toate aceste pregătiri te vor scuti de probleme în concediu și te vor ajuta să te relaxezi așa cum meriți. Simți deja mirosul plajei sau pe cel al brazilor înalți de la munte?

- Publicitate -

Publicat de

Distribuie articolul